Ius Civile

Palatul Justiţiei din Braşov

Palatul Justiţiei din Braşov

duminică, 10 octombrie 2010

Referate IDR (ZI)

CONDIŢII MINIMALE PRIVIND ELABORAREA ŞI TEHNOREDACTAREA REFERATELOR ÎN VEDERA ACCEPTĂRII ACESTORA SPRE EVALUARE

     Rezultatul cercetării bibliografice efectuate în vederea elaborării referatului va consta în minim 5 lucrări consultate (nu se admit referinţele bibliografice de pe Internet) ce se vor regăsi atât în bibliografie, cât şi în notele de subsol. Referatul se va preda însoţit fiind de copii de pe pagina de titlu a fiecărei lucrări consultate [pentru lucrările recente se acceptă şi copie de pe caseta conţinând «Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României»], aşezate în ordine alfabetică a autorilor, precum şi copii de pe paginile din care s-au extras citatele întrebuinţate [!!! citatele întrebuinţate - pe copiile de pe paginile lucrărilor consultate - se vor evidenţia cu  marker de culoare portocalie, galbenă sau verde].

1. Condiţii minimale de redactare.
     Referatul va avea minim 10 pagini: pagină de titlu, tablă de materii – adică cuprinsul referatului, conţinutul propriu-zis (introducere; capitole şi secţiuni; concluzii) şi pagina finală conţinând bibliografia. Pagina de titlu va conţine numai denumirea oficială a universităţii şi cea a facultăţii noastre, sigla universităţii, denumirea cursului, titlul referatului, numele complet al autorului, anul de studii, precum şi data predării referatului. Tabla de materii (cuprinsul) se va amplasa la începutul referatului, imediat după foaia de titlu, şi va cuprinde, cu precizarea paginii unde începe fiecare (un şir de puncte va uni ultimul rând al fiecărui capitol şi pagina corespunzătoare iar alinierea paragrafelor se va face la ambele extremităţi ale rândului tipografic): Introducere, titlurile capitolelor I-III şi ale celor 6 secţiuni, Concluzii, Bibliografie.     
   Introducerea nu se numerotează ca un capitol separat, având statutul unei Prefeţe de la o carte. În introducere se vor include informaţii privind obiectul referatului - inclusiv cadrul general al epocii studiate - structura şi limitele lucrării. Se vor aduce argumente privind relevanţa subiectului, dacă acesta diferă de aria tematică a cursului. În continuare referatul va fi structurat în capitole (minim trei) şi secţiuni (minim două per capitol) pentru a delimita etapele sau argumentele diferite. Structura secţiunilor va decurge logic din modul de abordare a problematicii. Concluzia expune rezultatele tratării subiectului, cele mai importante rezultate ale cercetării bibliografice efectuare în vederea elaborării lucrării, putând include şi o notă personală a autorului referatului. Concluziile lucrării nu se numerotează ca un capitol separat.

2. Condiţii minimale de tehnoredactare.
     Referatul va avea pagini format A4, textul fiind tipărit alb-negru nu pe ambele feţe ale foii, ci doar pe o parte. Corpul de literă întrebuinţat va fi Arial cu dimensiunea de 14 puncte, cu excepţia notelor de subsol care vor avea corp de literă cu dimensiunea de 10 puncte. Este obligatorie respectarea normelor ortografice ale limbii române, inclusiv utilizarea literelor cu diacritice specifice limbii române (ă, â, î, ş, ţ şi majusculele lor). Mărimea ramelor albe ale paginii va fi de 2 cm, cu excepţia ramei de la cotor care va fi de 3 cm (1 cm fiind necesar legării cu spiră).
     Albitura alineatului va fi de 1,5 cm. Textul va fi scris la un rând şi nu se va lăsa între paragrafe un spaţiu mai mare decât cel dintre rânduri, nici linii goale suplimentare între paragrafe. Paragrafele nu trebuie să fie mai scurte de 3 rânduri, dar nici mai lungi de 9 rânduri. Alinierea paragrafelor se va face la ambele extremităţi ale rândului tipografic. Numărul despărţirilor în silabe de pe o pagină va fi limitat la trei. O pagină nu poate începe cu ultimul rând al unui paragraf, mai scurt decât lăţimea formatului de text, şi nici nu se poate încheia cu primul rând al unui paragraf. Evident, se admite ca primul rând al paginii să înceapă cu un alineat ori ca ultimul rând al paginii să fie sfârşit de paragraf. Ultima pagină a referatului, adică cea de dinainte de pagina cuprinzând bibliografia, trebuie să fie acoperită cu text în proporţie de minim 75%.
     Fiecare pagină a conţinutului referatului va avea un aparat ştiinţific alcătuit din trimiteri bibliografice constând din minim 1 notă de subsol indicând sursa diverselor citate. Prin urmare fiecare pagină a referatului va conţine minim un citat [„...] pentru tehnoredactarea căruia se va întrebuinţa Arial cu dimensiunea de 14 puncte, textul fiind cules cu litera cursivă/italică. Nu pot face trimitere la aceeaşi lucrare mai mult de două note de subsol aflate pe aceeaşi pagină. Evident, pe lângă cele trei trimiteri bibliografice obligatorii - ce indică sursele diverselor citate întrebuinţate în corpul referatului - lucrarea va mai putea cuprinde şi alte referinţe critice precum trimiteri externe [A se vedea...], introducerea unui citat de întărire, note de conţinut ş.a.m.d.  Pe fiecare nouă pagină, atunci când se indică o lucrare, prima menţionare se va face cu toate elementele de identificare ale respectivei lucrări. Pentru a doua menţionare se va întrebuinţa op. cit. (numele autorului, urmat de op. cit. şi pagina respectivă), Idem (aceleaşi autor, aceeaşi carte şi altă pagină) sau Ibidem (aceleaşi autor, aceeaşi carte şi aceeaşi pagină), după caz. Notele de subsol încep cu literă mare şi se termină cu punct. Pentru trimiterile bibliografice din notele de subsol se vor avea în vedere regulile de redactare ale revistei Dreptul [!!! denumirea (titlul) cărţilor (volumelor) sau a articolelor publicate în reviste de specialitate se va scrie numai cursiv/italic, nu subliniat], completate, dacă este cazul, cu cele cuprinse în lucrarea: I. Rad, Cum se scrie un text ştiinţific: disciplinele umaniste, Bucureşti: Editura Polirom, 2008, p. 151-176 şi  89-122.

3. Alte precizări.
     Fiecare student va avea alocat pentru prezentarea referatului 3 minute. Un referat valorează trei puncte din nota de examen. În urma predării şi prezentării referatului se vor putea obţine între 0 şi 3 puncte, criteriile de evaluare privind calitatea referatului/cercetării întreprinse, respectarea regulilor de structurare a referatului, respectarea regulilor de redactare şi tehnoredactare a referatului (cu accent pe modul de tratare a referinţelor bibliografice), prezentarea referatului şi răspunsurile la întrebări. Astfel, pentru a obţine punctajul maxim, pe lângă respectarea criteriilor minimale de redactare şi tehnoredactare, autorii referatelor trebuie să aibă în vedere, printre altele, alegerea unei teme pertinente pentru domeniu; acoperirea în profunzime a subiectului; organizarea logică a prezentării prin introducere, tratare structurată şi concluzie; susţinerea cu argumente echilibrate a principalelor idei; identificarea şi analiza principalelor probleme ale temei; elaborarea unei lucrări originale; surse adecvate şi citare corectă; stil fluent, concis şi adecvat; lipsa greşelilor de gramatică, ortografie sau tehnoredactare ş.a.m.d.
     Evident, multe alte aspecte privind redactarea/tehnoredactarea unui referat nu au fost incluse/impuse în aceste condiţii minimale tocmai pentru a vedea, la momentul predării referatului, ce alegeri aţi făcut...